Ce tablouri canvas se caută în 2021?

Jul 12, 2021

Poate fi foarte frustrant să muncești să-ți redecorezi apartamentul, știm. Apar tot felul de întrebări despre cine ești, ce spune casa ta despre tine și tot așa. Mai mult, se pune întrebarea - dacă apartamentul meu ar arăta altfel, ce ar spune asta despre mine?

Așa ajungem să ne căutăm tablouri canvas, poate cea mai la modă invenție în domeniul design-ului interior. Un set mișto de tablouri canvas poate adăuga acea pată de culoare pe care o căutai. Poate adăuga o notă de personalitate noii tale locuințe, sau de ce nu, poate chiar să stârnească puțină inspirație.

Te-am convins, vrei să iei câteva tablouri canvas pentru la tine acasă… dar de care? Hai să vedem care sunt trendurile anului când vine vorba de tablouri canvas.

1. Tablouri cu oraşe

Din păcate, nici 2021 nu a fost anul călătoriilor exotice, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la călătorul tău interior. Te pasionează călătoriile? Crezi că nu e nimic mai frumos în lumea asta decât să privești o hartă și să te decizi încotro vrei s-o iei? Te înțelegem și aparent, nu ești singurul, deoarece tablourile canvas cu orase sunt printre cele mai căutate anul acesta.

2. Tablouri cu natură

O altă „rămășiță” a pandemiei Covid-19 - dragostea și dorul infinit de natură. Da, poate că nu mai suntem în „lockdown” și din fericire, putem merge la munte, la mare și unde ne mai poftește inima, dar nu despre asta e vorba aici. Petrecând atât de mult timp în casă, mulți oameni au înțeles cât de important e să-și creeze un spațiu al lor care să le inspire încredere și optimism.

De-aia anul acesta se caută îndeosebi tablourile cu natură. Alea cu peisaje și multă verdeață, deoarece se spune că verdele este o culoare fericită. Mai ales dacă în timpul săptămânii lucrezi de acasă, te sfătuim să-ți creezi un spațiu care să-ți amintească de următoarea evadare în natură.

3. Tablouri motivaționale

O altă modă pe care am remarcat-o în lumea tablourilor canvas este aceea a tablourilor motivaționale. Pentru unii, asta poate însemna un citat al vreunui mentor sau antreprenor de renume, iar pentru alții, poate fi vorba despre o imagine cu ce urmăresc ei de la viață.

Ideea e că, muncind de acasă, trebuie să-ți muți și sursa de inspirație aici. Atâta timp cât vezi casa doar ca un loc de lene și voie bună, nu vei obține niciodată rezultatele dorite în carieră.

… sau poate toate trei?

În 2021, casa nu mai e doar casă. E și birou. Și loc de joacă pentru cei mici. Și studio. Și discotecă. Și orice ai mai vrea tu. De aceea, cea mai bună idee în materie de design interior e să identifici scopul fiecărei încăperi, iar apoi s-o decorezi cu tabloul canvas potrivit.

De ce nu, poți avea un tablou motivațional în biroul de acasă, un peisaj superb în dormitor și un oraş în sufragerie, ca să-ți poți plănui următoarea aventură chiar de la tine de pe canapea.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Continuând să vizitați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.